marți, 23 iunie 2009


Mănăstirea Bârsana

Cine crede că România este numai beton si mizerie – se înşeală. În aceste pagini am postat fotografii din România frumoasă, aproape necunoscută, sau de cele multe ori neglijată – nu de străini – pentru că aceştia ne ştiu valoarea şi ne exploatează ca atare – ci de noi.

Aici, câteva fotografii de la Mănăstirea Bârsana (sunt extrase dintr-un fişier power-point pe care l-am primit pe e-mail – de aceea am considerat că e domeniu public şi le-am afişat şi eu aici; daţi click pe imagini dacă doriţi să le vedeţi la o rezoluţie mai mare; le puteţi şi salva –click dreapta, save picture as ).

Aparţinând de Episcopia Maramureşului şi Satmarului (păstorita de P.S. Justinian Chira), Mănastirea Bârsana se află aproape de malul Izei, în coasta comunei Bârsana (87 de kilometri de Baia Mare), la kilometrul 17 al drumului judeţean 186, oraşul cel mai apropiat fiind Sighetul Marmatiei (22 km). Biserica mănastirii, aflată la cca 100 de metri de stareţie si de chiliile obştii, are 57 de metri înălţime, 23 de metri lungime si 12,5 metri lătime, iar la subsolul ei se află un frumos paraclis.




























3 comentarii:

  1. Foarte frumos locul, trebuie vizitat.

    RăspundețiȘtergere
  2. este un loc cu multa incarcatura spirituala.Te cutremura efectiv.E un loc pentru suflet

    RăspundețiȘtergere
  3. este un loc cu foarte multa incarcatura spirituala!Este locul meu de suflet!

    RăspundețiȘtergere